Dacă nu știi ce înseamnă CVV la card îți recomand să citești informațiile de mai jos, fiindcă te vor ajuta să înțelegi cum să folosești cardul tău la pariuri și casino.
Casele de pariuri din România se întrec în a pune la dispoziția utilizatorilor un număr cât mai generos de metode de plată. Cu toate acestea, plata cu cardul rămâne de departe cea mai populară opțiune! Despre plățile cu cardul este și articolul nostru, iar în rândurile imediat următoare ne propunem să discutăm despre ce înseamnă codul CVV la card dar și despre alte informații utile pe acest subiect.
Ce înseamnă CVV la un card?
CVV este o abreviere a cuvintelor Card Verification Value. El este un cod din 3 cifre, care se poate regăsi de cele mai multe ori pe spatele cardului tău.
Mai poate fi regăsit și cu abrevierea CVC sau CCV, dar este același lucru. Așa că dacă te întrebi ce înseamnă CCV, reține că e vorba tot despre un cod (card code verification).
Cel mai important lucru de reținut despre codul CVV la card este acela că nu trebuie să îl divulgi nimănui, fiind secret! Vei folosi acest cod de fiecare dată când vei vrea să faci o depunere minimă online!
Așa cum poți vedea din exemplu de mai sus, pe fața cardului apar următoarele detalii:
- Numele Deținătorului (CARDHOLDER NAME);
- Data expirării, în format LL/AA
- Numărul cardului, format din 16 cifre
Pe spatele cardului vei regăsi o bandă magnetică și codul CVV. Uneori, aici mai poți găsi și specimenul de semnătură al titularului cardului.
Ce tip de carduri bancare poți folosi la pariuri?
Înainte de toate, trebuie să răspundem unei întrebări pe care mulți utilizatori o au: ce carduri pot folosi la pariuri sportive sau la jocurile de noroc?
Ei bine, în mod obișnuit sunt acceptate toate tipurile de carduri bancare, precum:
- Maestro;
- Revolut;
- VISA;
- Mastercard.
De asemenea, nu trebuie să uităm de posibilitatea de a folosi un card virtual, serviciu pe care îl oferă nu numai Revolut ci și multe alte bănci din România. În acest fel, vei putea efectua depuneri și retrageri în siguranță! Cu toate acestea, ar putea apărea anumite probleme atunci când se solicită verificarea metodei de plată folosite.
Mai trebuie să știi și că există case de pariuri la care poți juca fără card bancar!
Cum se folosește cardul bancar pentru depuneri?
Acum că am stabilit care sunt tipurile de carduri pe care le poți folosi pentru depuneri la pariuri sportive sau la cazinouri online pe bani reali, cel mai probabil că îți dorești să efectuezi și tu o depunere. Dar cum se face asta?
Indiferent care este casa de pariuri la care joci, procedura este, în foarte mare măsură, aceeași:
Pentru început, accesează pagina pentru depuneri.
Dintre metodele de plată disponibile, optează pentru plata cu cardul.
Completează suma pe care vrei să o depui, iar la pasul următor va fi necesar să introduci datele cardului tău bancar:
- Numele scris pe card: pe majoritatea cardurilor bancare este scris numele proprietarului. Acesta va trebui completat și atunci când efectuezi o depunere;
- Număr de card: numărul de card este format din 16 cifre, prezentate în 4 grupe de câte 4 cifre;
- Perioada de expirare: perioada de expirare este și ea solicitată atunci când efectuezi depuneri la casele de pariuri online. Acesta are formatul 07/27, primul număr fiind luna în care expiră iar cel de după bară prezentând anul;
- Codul CVV – Acesta este codul de securitate al cardului tău bancar și este format din trei cifre.
Casele de pariuri și cazinourile îți oferă posibilitatea de a salva datele cardului, pentru a nu mai fi necesară introducerea lor la următoarea depunere. De asemenea, poate fi necesară confirmarea plății din aplicația bancară.
Atenție! Casele de pariuri nu îți vor solicita codul PIN al cardului. Acesta se folosește doar atunci când efectuezi plăți fizice cu cardul bancar, la POS-urile magazinelor.
Acesta a fost, așadar, articolul nostru despre plățile cu cardul la pariuri. Sperăm că ți-a fost de ajutor!