Pronosticuri tenis – 22 octombrie 2021

După câteva zile foarte bune, a venit și una extrem de slabă, cu multe rezultate neașteptate. Sper să redresez situația cu cele 3 ponturi propuse mai jos.

ponturi tenis

Pronostic Marton Fucsovics – Lloyd Harris (ora 16.00)

  • Mizez pe outsider în disputa dintre Fucsovics și Harris, adică pe ungur.
  • Acesta a trecut în optimi de unul din principalii favoriți, Bautista-Agut și pare motivat să ajungă cât mai departe la Antwerp.
  • Lloyd n-a cedat set până acum, însă nici adversarii pe care i-a întâlnit n-au fost unii care să-l pună în dificultate.
  • Finalist la Rotterdam în acest an, Marton a demonstrat că se simte cel mai bine pe hard indoor și îi va face „viața grea” oponentului său.
  • Pronostic: +2.5 game-uri Fucsovics, cota 1.75; pariaza pontul aici.

Pronostic John Millman – Karen Khachanov (ora 17.00)

  • Prevăd un start de partidă strâns între Millman si Khachanov, cu egalitate după primele 4 game-uri.
  • Suprafețele rapide sunt preferate de ambii tenismeni, iar cea de la Moscova este una foarte rapidă.
  • Chiar dacă rusul va avea susținerea publicului, John este un tenismen cu experiență și nu va ceda inițiativa foarte ușor.
  • Minim 10 game-uri au fost în primul set al celor 2 întâlniri directe și cel mai probabil va fi un scenariu asemănător și acum.
  • Pronostic: Scorul după primele 4 game-uri (Set 1): 2-2, cota 2.10; pariaza pontul aici.

Pronostic Camila Giorgi – Arantxa Rus (ora 15.00)

  • A 4-a favorită de la Tenerife, Giorgi, cred că va domina disputa contra lui Rus.
  • Italianca are de luat o revanșă, după ce adversara sa a învins-o în ambele întâlniri directe de până acum.
  • Arantxa a făcut acum un turneu bun pe hard, însă chiar și-așa în acest an a evoluat dezastruos, având mai multe înfrângeri decât victorii (7 versus 4).
  • Câștigătoarea competiției de la Montreal cred că va începe mai bine decât oponenta sa meciul și se va impune în primul set.
  • Pronostic: – 1.5 game-uri în primul set Giorgi, cota 1.75; pariaza pontul aici.