Pe 11 iunie 2026 începe Campionatul Mondial și toată lumea întreabă cine transmite Cupa Mondială? Mai jos în articol poți afla unde se vede CM la TV și în online, cine deține drepturile de televizare și alte informații utile.
Cine transmite Campionatul Mondial la TV?
S-a stabilit cine transmite Campionatul Mondial de Fotbal din 2026 în România. Toate meciurile de la această ediție a Cupei Mondiale (a 23-a) pot fi urmărite la TV și în România.
Drepturile de televizare pentru jocurile de la CM 2026 au fost achiziționate de Antena 1.
De la Revoluție și până în prezent, toate edițiile Cupei Mondiale au fost transmise fără întrerupere de TVR. Acesta va fi primul turneu final de CM transmis de alt trust TV decât cel public național.
Pe ce canale TV se văd meciurile de la Cupa Mondială de Fotbal?
Toate partidele de la Cupa Mondială 2026 pot fi urmărite pe canalele Antena 1. De asemenea, există și posibilitatea de a viziona jocurile pe platforma online Antena Play.
Pentru că unele jocuri se vor disputa simultan, câteva meciuri din programul Campionatului Mondial de fotbal vor putea fi urmărite la TV pe canalele precum:
- Antena Stars
- Antena 3 CNN
Este vorba în principal despre meciurile din etapa a treia din faza de grupe Campionatul Mondial. În fiecare grupă, cele două meciuri programate se vor disputa de la aceeași oră, în ultima rundă.
Cine transmite Campionatul Mondial online?
Dacă preferi să te uiți la meciuri de pe telefon sau laptop, atunci e bine să știi că vei putea face asta folosind aplicația Antena Play. Această platformă este un produs al trustului Antena care deține drepturile TV pentru transmisia tuturor celor 104 meciuri de la World Cup.
Important! Pentru a avea acces pe platformă va trebui să îți faci un abonament. Mecanismul e același ca și în cazul altor platforme de streaming precum Voyo, Netflix, Amazon etc.
Dacă te întrebi cât costă un abonament Antena Play, află că pentru aproximativ 40 RON (7.99€) vei putea să te abonezi la toate serviciile platformei.
Poți alege dintre diverse planuri tarifare, iar sfatul pe care ți-l dau eu este acela de a plăti pe lună, fiindcă ai nevoie de numai două luni de abonament ca să prinzi toată acțiunea de la Campionatul Mondial. Apoi, dacă nu vrei să mai rămâi abonat, îți poți opri abonamentul.
Pe scurt, pentru a putea vedea online toate meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal 2026 va trebui să plătești doar 16 EURO (aproximativ 80 de lei). O sumă destul de mică dacă ne gândim că sunt suficiente case de pariuri care îți dau bonusuri mai mari dacă vrei să joci la pariuri pe Cupa Mondială.
La ce ore se joacă meciurile de la Cupa Mondială?
Spre deosebire de alte ediții de Campionat Mondial, lucrurile sunt ceva mai complicate aici, fiindcă vorbim despre trei țări-gazdă diferite, fiecare cu fusuri orare multiple. Prin urmare, acțiunea de pe stadioanele Campionatului Mondial 2026 va începe la mai multe ore diferite, neputând spune că este un program cu numai câteva intervale orare de joc.
Din cauza acestor diferențe de fus orar, pentru fanii din România va fi greu să urmărească toate partidele de la CM2026.
Meciul de deschidere (Mexic – Africa de Sud) se joacă de la ora 22:00, o oră cu care suntem obișnuiți, însă cele mai multe jocuri sunt programate de la ore precum:
- 01:00
- 04:00
- 05:00
Meciurile jucate pe coasta de vest din SUA vor fi puse la primele ore ale dimineții.
Cu toate astea, vei putea urmări meciuri de la Campionatul Mondial de Fotbal și la ore rezonabile. Îți dau numai câteva exemple de meciuri care se vor juca de la ore obișnuite pentru noi:
- Spania vs Capul Verde – ora 19:00
- Germania vs Curacao – ora 20:00
- Belgia vs Egipt – ora 22:00
- Franța vs Senegal – ora 22:00
- Olanda vs Japonia – ora 23:00
- Anglia vs Croația – ora 23:00
Mai sunt și alte astfel de partide programate la ore favorabile și te invit să le descoperi în Programul Campionatului Mondial de fotbal 2026.
Campionatul Mondial de Fotbal 2026 la TV, în străinătate
Poate ești în străinătate și vrei să te uiți la meciuri? Iată mai jos o listă a țărilor în care se află mari comunități de români, în care FIFA a vândut drepturi de televizare a Campionatului Mondial.
| Anglia | itvX | itv4 | stv | itv1 |
| Germania | ZDF | ARD | - | - |
| Italia | Rai | DAZN | - | - |
| Spania | DAZN | rtvePlay | 1 | - |
| Franța | M6 | M6+ | beINsports | - |
| SUA | FOX | Peacock | Telemundo | FS1 |
| Olanda | NOS | npo1 | npo3 | - |
| Belgia | VRT | RTBF | Tipik | Sporza |
| Austria | Servus TV | ORF1 | ORF On | Servus On |
| Canada | TSN | RDS | Crave | NOOVO |
Întrebări frecvente despre Cupa Mondială la TV
Unde văd Campionatul Mondial 2026 live la TV?
Acțiunea de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026 va putea fi urmărită la TV pe canalele Antena 1, Antena 3 și Antena Stars.
Ce alternative am dacă nu pot urmări Campionatul Mondial la televizor?
Pe lângă folosirea aplicației Antena Play, mai poți profita de câteva opțiuni cum ar fi Youtube-ul sau rezumatele online. Platforma de streaming youtube va putea difuza unele meciuri de la turneul final. De asemenea, pe site-urile oficiale ale televiziunilor vei găsi rapid rezumate cu cele mai importante faze din meciurile FIFA World Cup.
Cine deține drepturile de televiziune pentru Campionatul Mondial?
Trustul Impact Group (Antena) a achiziționat drepturile de difuzare a meciurilor de la WC2026 în schimbul sumei de 12,5 milioane de EURO. Cu același preț au fost cumpărate și drepturile TV pentru ediția din 2030 a turneului final mondial.
Cum pot vedea Campionatul Mondial live online?
Cea mai simplă variantă de a vedea Campionatul Mondial de Fotbal live online este să îți faci un abonament la platforma Antena Play, acolo unde poți urmări fiecare meci. Altă opțiune este să apelezi la un stream online gratis, variantă pe care nu o recomandăm, întrucât nu este legală.
Cine transmite finala Cupei Mondiale de fotbal la TV?
Finala Campionatului Mondial de fotbal va putea fi urmărită pe 19 iulie, de la ora 22:00, pe Antena 1.