Unde să urmăresc Cipru – România la TV? Dacă și tu te întrebi ce canal TV transmite meciul dintre România și Cipru, ai ajuns la locul potrivit!
Cine transmite Cipru - România la TV?
După partida amicală disputată cu Canada, pentru naționala de fotbal a României urmează un test cât se poate de important și de serios: Cipru – România. Este o partidă esențială în vederea calificării la Cupa Mondială din 2026, așa că este firesc să îți dorești să vezi acest meci la televizor.
Meciul Cipru – România va putea fi urmărit live la TV pe Prima TV. Cu alte cuvinte, este aceeași situație precum în cazul partidei din tur, atunci când meciul jucat acasă de România împotriva Ciprului a fost, de asemenea, transmis în direct de Prima TV.
De altfel, Antena 1 și Prima TV par a fi principalele candidate atunci când vine vorba despre canale TV care transmit meciurile de fotbal ale naționalei României.
Îți recomand să verifici această pagină acolo unde găsești programul tuturor meciurilor de azi. Acolo vei descoperi multe informații utile pentru toți iubitorii de fotbal!
Pot urmări meciul Cipru vs România live pe internet?
Da, există inclusiv posibilitatea de a urmări meciul Cipru – România live pe internet. Mai precis, în acest sens poți folosi platforma online Prima Play, acolo unde vei putea avea acces la canalul Prima TV, pentru a urmări acest meci de fotbal.
Costul unui abonament este de 30 RON, iar după ce te vei abona vei putea urmări nu doar Prima TV pentru a vedea meciul Cipru – România online, ci și canalele Prima Sport.
Vei găsi, fără îndoială, diverse streaminguri care vor transmite partida Cipru – România live pe internet într-un mod ilegal. Acestea sunt însă de evitat. Nu doar că nu oferă o calitate bună a imaginilor transmise, dar totodată ele pot fi nesigure.
Există nenumărate soluții de a vedea meciul dintre naționala României și cea a Ciprului în direct la TV, așa că sigur vei putea urmări meciul echipei noastre fără probleme.
Tot ce trebuie să știi despre meciul dintre Cipru și România
Așa cum bine precizam în rândurile anterioare, meciul dintre Cipru vs România are o importanță deosebită. Avem neapărată nevoie de o victorie pentru a rămâne în cursa pentru obținerea unui loc care să ne asigure calificarea la Cupa Mondială.
După 4 meciuri disputate în grupa H, România ocupă locul al 3-lea, cu doar 6 puncte, având 2 victorii, respectiv 2 înfrângeri. La rândul său, Cipru este pe locul 4, cu 3 puncte după o victorie și 2 înfrângeri, având însă cu un meci mai puțin.
Bosnia & Herțegovina și Austria, echipele de pe primele două locuri, au maximul de puncte, dar mai puține meciuri disputate, așa că este esențială o victorie, pentru a putea rămâne în cursa pentru unul dintre primele două locuri din grupă.
Prin urmare, acum că ai aflat cine transmite meciul Cipru – România, nu îți mai rămâne decât să aștepți ora meciului, pentru a-i susține pe tricolori din primul minut, până în ultimul. Hai România!