Coasta de Fildeș a selectat cei 26 de jucători pe care îi va deplasa în America de Nord la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Selecționata pregătită de Emerse Faé e plină de jucători din campionatele de top ale Europei!
Lot Coasta de Fildeș la Cupa Mondială
| Jucător | Vârstă | Club |
|---|---|---|
| Portari | ||
| Yahia Fofana | 25 | Rizespor |
| Mohamed Kone | 24 | Charleroi |
| Alban Lafont | 27 | Panathinaikos |
| Fundași | ||
| Emmanuel Agbadou | 29 | Beşiktaş |
| Clément Akpa | 24 | AJ Auxerre |
| Ousmane Diomande | 22 | Sporting Lisabona |
| Guela Doué | 23 | Strasbourg |
| Ghislain Konan | 30 | Gil Vicente |
| Odilon Kossounou | 25 | Atalanta Bergamo |
| Evan Ndicka | 26 | AS Roma |
| Wilfried Singo | 25 | Galatasaray |
| Mijlocași | ||
| Seko Fofana | 31 | FC Porto |
| Parfait Guiagon | 25 | Charleroi |
| Franck Kessie | 29 | Al-Ahli |
| Christ Inao Oulai | 20 | Trabzonspor |
| Ibrahim Sangare | 28 | Nottingham Forest |
| Jean-Michael Seri | 34 | NK Maribor |
| Atacanți | ||
| Simon Adingra | 24 | AS Monaco |
| Amad Diallo | 23 | Manchester United |
| Yan Diomande | 19 | RB Leipzig |
| Oumar Diakite | 22 | Cercle Bruges |
| Evann Guessand | 24 | Crystal Palace |
| Ange-Yoan Bony | 22 | Inter Milano |
| Bazoumana Toure | 20 | Hoffenheim |
| Elye Wahi | 23 | OGC Nice |
| Nicolas Pepe | 31 | Villarreal |
”Elefanții” au nume importante în toate compartimentele, de la Yahia Fofana, Ousmane Diomande, Evan Ndicka și Odilon Kossounou, până la Franck Kessie, Ibrahim Sangare, Amad Diallo, Nicolas Pepe și Yan Diomande
Echipa probabilă a Coastei de Fildeș
Ivorienii se vor alinia într-un sistem 4-3-3 cu care s-au obișnuit în preliminariile pentru CM. Alt sistem preferat de Emerse Faé este 4-4-2, dar acesta îi restrânge posibilitățile ofensive, iar Coasta de Fildeș are câțiva jucători de bandă foarte importanți, precum Amad Diallo sau Yan Diomande.
O altă variantă ofensivă ar fi cu Nicolas Pepe în locul lui Amad Diallo sau cu Evann Guessand în poziția de vârf, în funcție de adversar și de planul tactic al lui Faé.
Ce trebuie să știi despre lotul Coastei de Fildeș?
- Antrenor: Emerse Faé.
- Căpitan: Franck Kessie.
- Poreclă: Les Éléphants / Elefanții.
- Clasament FIFA: Coasta de Fildeș se află pe locul 34 în clasamentul FIFA.
- Cel mai selecționat jucător: Franck Kessie este cel mai experimentat jucător din lotul actual, cu aproximativ 99 de apariții pentru națională.
- Cel mai bun marcator din lot: Franck Kessie este și cel mai bun marcator dintre jucătorii convocați, cu aproximativ 14 goluri pentru Coasta de Fildeș. Nicolas Pepe este o altă variantă importantă în atac, cu aproximativ 12 goluri la națională.
- Cel mai valoros jucător: Yan Diomande este cel mai valoros jucător al lotului, fiind cotat de Transfermarkt la 75 de milioane de euro. Este urmat de Amad Diallo, evaluat la 50 de milioane de euro, și Ousmane Diomande, cotat la 45 de milioane de euro.
- Valoarea estimată a lotului: Lotul Coastei de Fildeș este evaluat de Transfermarkt la aproximativ 516,90 milioane de euro, ceea ce îl face unul dintre cele mai valoroase loturi de la Campionatul Mondial dintre selecționatele africane. 2026.
- Absenți importanți: Coasta de Fildeș are un lot foarte competitiv, iar printre numele importante care nu apar în lista oferită se numără Sébastien Haller, Jean-Philippe Krasso, Maxwel Cornet, Christian Kouamé și Willy Boly.
Grupa Coastei de Fildeș la CM2026
Coasta de Fildeș face parte din Grupa E la Campionatul Mondial 2026, alături de Germania, Curaçao și Ecuador. Este o grupă interesantă, pentru că Germania pornește ca favorită, dar lupta pentru locul 2 pare deschisă. Ecuador are experiență la turneele finale și un stil foarte intens, în timp ce Curaçao este una dintre surprizele calificărilor și va juca fără presiune
Grupa E
| P | W | D | L | GF | GA | GD | Pts | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |
| 2 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |
| 3 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |
| 4 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
Pentru Coasta de Fildeș, meciul de debut cu Ecuador poate fi esențial. Un rezultat pozitiv în prima etapă ar pune echipa africană într-o poziție foarte bună înaintea duelului cu Germania.
Lotul Germaniei la Campionatul Mondial inspiră teamă, însă nu ar fi prima dată când o selecționată africană ar face surpriza și ar învinge o echipă europeană mult mai bine cotată.
Programul meciurilor Coastei de Fildeș
Coasta de Fildeș va debuta la Campionatul Mondial 2026 împotriva Ecuadorului, într-un duel foarte important pentru lupta la calificare. Apoi urmează meciul cu Germania, favorita grupei, iar ultima partidă va fi împotriva selecționatei din Curaçao.
Iată cum arată programul Coastei de Fildeș în Grupa E:
- Coasta de Fildeș vs. Ecuador — 15 iunie 2026, ora 02:00, pe Philadelphia Stadium / Lincoln Financial Field.
- Germania vs. Coasta de Fildeș — 20 iunie 2026, ora 23:00, pe Toronto Stadium / BMO Field.
- Curaçao vs. Coasta de Fildeș — 25 iunie 2026, ora 23:00, pe Philadelphia Stadium / Lincoln Financial Field.
Toate meciurile ivorienilor sunt programate la ore târzii, după cum poți observa. Dacă nu vei putea urmări live acțiunea, îți recomand să consulți pagina de rezultate si meciuri Campionatul Mondial, unde vei putea vedea ce s-a întâmplat pe teren.
Palmaresul Coastei de Fildeș la Cupa Mondială
Coasta de Fildeș a mai participat la Campionatul Mondial în 2006, 2010 și 2014, iar ediția din 2026 va marca a patra prezență a „Elefanților” la turneul final. La precedentele participări, naționala africană nu a reușit să treacă de faza grupelor, deși a avut generații foarte valoroase, conduse de jucători precum Didier Drogba, Yaya Touré, Kolo Touré, Gervinho sau Salomon Kalou.
Chiar dacă nu are încă o performanță majoră la Cupa Mondială, Coasta de Fildeș are un palmares excelent la nivel continental. Naționala a câștigat Cupa Africii pe Națiuni în 1992, 2015 și 2023, ultimul trofeu fiind obținut chiar pe teren propriu.
Cum s-a calificat Coasta de Fildeș la Cupa Mondială 2026?
Coasta de Fildeș s-a calificat la Campionatul Mondial 2026, după ce a câștigat Grupa F din preliminariile africane, cu 26 de puncte din 30 posibile.
Din acea grupă au mai făcut parte Gabon, Gambia, Kenya, Burundi și Seychelles. Selecționata ivorienilor nu a primit nici un gol în cele 10 partide jucate în grupă.
La ultima ediție de Cupa Africii pe Națiuni, la începutul anului, Coasta de Fildeș a fost eliminată în sferturile de finală de Egipt.