Europa League a ajuns la etapa a 4-a, jumătatea drumului până la primăvara europeană, iar un meci de la care așteptăm spectacol se va disputa între Braga și Genk. Vezi COTA 1.80 propusă pentru acest duel la casa de pariuri Don!
Europa League este a doua competiție ca valoare din Europa, este o competiție puternică, ne arată asta și numele echipelor care o câștigă sezon de sezon, Tottenham este actuala deținătoare a trofeului, iar în acest sezon echipe precum Aston Villa, Porto, Lyon sau AS Roma își doresc să câștige marele trofeu.
Partida Braga – Genk se va disputa pe Estadio Municipal de Braga din Braga, un stadion de 30.200 de locuri care se așteaptă să fie plin, începând cu ora 22:00.
Braga
Braga este o echipă puternică din Portugalia, formație care an de an se regăsește în cupele europene, dar care însă este mult sub cele 3 mari puteri ale campionatului portughez, deși pas cu pas cresc și au sezoane bune, când pun probleme tuturor formațiilor cu care joacă.
În Europa League au trecut 3 tururi preliminarii pentru a ajunge în faza ligii, eliminând pe rând pe Levski din Bulgaria, pe CFR Cluj din România și pe Lincoln din Gibraltar.
În faza ligii au un parcurs perfect în primele 3 partide disputate, adunând 9 puncte, cu 5 goluri marcate și niciunul încasat.
Au debutat cu o victorie pe teren propriu, 1-0 contra lui Feyenoord, pentru ca apoi să treacă fără probleme deși nu erau favoriți, de Celtic, cu 0-2 în deplasare, iar runda trecută au învins pe teren propriu pe Steaua Roșie Belgrad, cu 2-0.
În campioat au disputat 13 etape, adunând 13 puncte, care îi situează pe poziția a 7-a, la 15 puncte de liderul Porto și la 9 de locul 4, ocupat în prezent de Gil Vicente.
Absenți pentru acest joc sunt Noro și Vitor Carvalho.
Genk
Genk este o reprezentantă a Belgiei în Europa League, sunt o echipă puternică, cu pretenții, având în palmares 4 titluri de campioană, ultimul în sezonul 2018/2019.
În Europa League au adunat 4 puncte în cele 3 partide disputate, cu doar 1 gol marcat, dar și doar 1 gol încasat, însă mai au nevoie să adune puncte, pentru a avea șanse la calificare.
Au jucat doar Play-off pentru a intra în faza Ligii a Europa League, eliminând pe Lech Poznan, după o dublă dominată, încheiată cu scorul total de 7-3.
În faza ligii au debutat cu o victorie în deplasare, 0-1 la Rangers, pentru ca apoi să piardă surprinzător acasă, 0-1 cu Ferencvaros, iar runda trecută au remizat, 0-0 cu Betis, pe teren propriu.
În campionat au disputat 13 partide, adunând 19 puncte, care îi clasează pe poziția a 7-a, la 1 punct de Play-off.
Absenți pentru acest duel vor fi Ito și El Ouahdi.
Echipe probabile
Braga
Genk
Istoric confruntări directe
Va fi primul duel direct între cele două echipe!
Braga - Genk Ponturi Pariuri
Genk caută să adune orice punct care îi poate menține pe loc de calificare, au o echipă capabilă să pună probleme unui adversar precum Braga, iar în cazul în care vor prinde o zi fastă, ar putea pleca neînvinși.
Consider că vom avea parte de un duel dominat de gazde, Braga are o experiență superioară în cupele europene, au un lot echilibratm fără mari vedete și o să merg pe mâna lor în acest meci.
Tot azi se mai joacă: