Brann și Rangers se întâlnesc în cea de-a treia etapă din faza principală a grupelor Europa League. Voi analiza traseul celor două formații în acest sezon, iar la final o să ofer un pronostic pentru acest meci.
Ariciu Petre e în formă!
3 din ultimele 5 ponturi au fost câștigate!
Vezi mai jos pronosticul lui!
Brann
Formația pregătită de Freyr Alexandersson, aflat la conducerea echipei din ianuarie 2025, a obținut 15 victorii, a înregistrat 4 remize și a pierdut doar 5 meciuri din cele 24 disputate în campionat, fiind la doar șapte puncte în spatele liderului Viking . În plus, Brann are și un meci mai puțin disputat față de primul loc. În ciuda formei bune din campionat, echipa din Bergen nu a reușit să ajungă prea departe în preliminarile Champions League, pierzând în iulie cu scorul general de 5-2 în fața lui Salzburg, în turul al doilea preliminar.
Totuși, Brann a obținut ulterior calificarea în Europa League, trecând de Hacken în turul al treilea și de AEK Larnaca în play-off. Debutul în faza grupelor nu a fost perfect, norvegienii au pierdut la limită, 2-1, în fața lui Lille, dar și-au revenit în etapa a doua, când au învins cu 1-0 pe FC Utrecht, și acum speră să continue seria pozitivă cu o nouă victorie joi seară. Echipa va fi încurajată și de forma excelentă de pe teren propriu: Brann a câștigat ultimele cinci meciuri disputate acasă.
În ceea ce privește lotul, antrenorul Alexandersson se confruntă cu o listă lungă de absențe pentru partida de joi: Niklas Castro, Niklas Jensen Wassberg, Jonas Torsvik, Felix Horn Myhre, Sakarias Opsahl și Saevar Atli Magnusson nu vor putea fi folosiți din diverse motive.
Rangers
Rangers de partea ei a reușit doar cinci victorii în primele 18 meciuri disputate în toate competițiile. Echipa a fost condusă inițial de Russell Martin, însă acesta a fost demis după un start modest, cinci victorii, șase remize și șase înfrângeri, iar forma nu s-a îmbunătățit nici la debutul antrenorului interimar Steven Smith, care a obținut doar un 2-2 cu Dundee United.
Între timp, conducerea clubului l-a numit pe Danny Rohl ca nou antrenor principal, fostul tehnician al lui Sheffield Wednesday sperând să debuteze cu o victorie joi seară. Totuși, misiunea lui Rohl nu va fi deloc ușoară, deoarece Rangers a câștigat doar un singur meci în deplasare în acest sezon.
În plus, echipa se confruntă cu mai multe probleme de lot: Dujon Sterling și Rabbi Matondo sunt accidentați și nu vor putea evolua în această partidă, în timp ce Mohamed Diomande este suspendat în urma cartonașului roșu văzut în meciul cu Genk.
Echipe probabile
Brann
Rangers
Istoric confruntări directe
Nu au fost consemnate meciuri între cele două formații, astfel că aceasta va fi prima partidă disputată.
Brann - Rangers Ponturi Pariuri
De cealaltă parte Brann ocupă poziția a 3-a în campionatul intern, fiind la 7 puncte de prima clasată. În Europa League norvegienii au pierdut primul meci, în deplasare cu Lille, dar l-au câștigat pe următorul, cu Utrecht. În campionatul intern, pe teren propriu, Brann stă cel mai bine la capitolul punctelor obținute în meciurile de acasă și are în acest moment o serie de 5 victorii consecutive în toate competițiile pe propriul teren.
Așadar, mizez pe un meci pe care Brann nu îl va pierde, dar și o partidă în care vom vedea goluri. Media de goluri a norvegienilor pe teren propriu este de peste 2 per meci, în timp ce Rangers, chiar dacă traversează o perioadă nefastă, încă este o formație capabilă să producă faze de poartă și goluri, în ultimele 5 deplasări, scoțienii reușind să înscrie în 4 dintre aceste partide.
Tot azi se mai joacă: