Cupa României se încheie cu duelul dintre FCSB și Universitatea Craiova. Partida începe de la ora 20:00 în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
FCSB
FCSB are parte de un sezon destul de bun. În campionat, elevii lui Gigi Becali și-au revenit și cochetează tot mai serios cu primul loc, în Cupă au nevoie de un egal ca să se califice, în timp ce în Europa League deja toată lumea vorbește despre primăvara europeană.
E greu să-l crezi pe Gigi Becali când spune ceva, însă de această dată patronul celor de la FCSB pare destul de sincer când spune că va băga pe teren ”rezervele”. Așadar, să ne așteptăm să vedem mai multe plombe riscante, cum ar fi Chiricheș sau Toma (tânăr pe care Becali mai nou îl apreciază).
Cei de la FCSB au nevoie de un egal pentru a se califica, însă Universitatea Craiova nu este un adversar facil. Probabil ultima șansă aici și pentru jucători ca Daniel Popa să-și ia la revedere de la echipă cu o prestație decentă.
Universitatea Craiova
Spre deosebire de FCSB, Universitatea Craiova este în foame de performanță, în sensul că oltenii nu prea știu ce-i asta. Tocmai de aceea fotbalistul emblemă Nicușor Bancu și-a implorat colegii într-un interviu să se trezească pe final de an și să câștige toate meciurile rămase.
Ar însemna o victorie cu FCSB în cupă și o victorie în deplasare la Gloria Buzău în campionat. Mai mult ca sigur oltenii vor trimite titularii aici, pentru că spre deosebire de FCSB, la Universitatea Craiova nu există oboseala acumulată în Cupele Europene.
Atmosfera e proastă în continuare la Craiova mai ales că antrenorul Costel Gâlcă nu prea e în condiții amiabile cu vedeta Mitriță, iar capriciosul fotbalist are șanse tot mai mici să prindă echipa în aceste condiții.
Echipe probabile
FCSB

Universitatea Craiova

Istoric confruntări directe
Oltenii sunt neînvinși de două meciuri contra celor de la FCSB, cu toate că bucureștenii reușiseră patru victorii în ultimele 6 partide. Cele patru victorii au fost obținute în perioada 2023 – 7 aprilie 2024.
FCSB - Universitatea Craiova ponturi pariuri
La fel ca și în alte meciuri de Cupă, de așteptat ca FCSB să bage ”rezervele”, dacă putem spune așa. De fapt o mărturisește chiar antrenorul-patron Gigi Becali: "În meciul de cupă cu Craiova ai nevoie de un egal. Nu o să jucăm cu titularii. E inuman, din 3 în 3 zile mereu cu ei (n.r. cu titularii). O să jucăm cu jucătorii care nu au jucat. Fundași centrali posibil să fie Chiricheș unul din ei, Chiricheș cu Ngzana. Sau e posibil să fie Chiricheș la mijloc”.
Așadar, o pâine de mâncat pentru Craiova, care trebuie să atace în valuri dacă vrea să obțină ceva de la acest meci. Nu mă aștept ca lumea să se înghesuie la stadion, deci nu va fi o presiune deosebită, mai degrabă un antrenament cu public. Îi văd pe olteni capabili să plece de aici neînvinși și chiar să înscrie în prima repriză, împotriva unui FCSB care are alte priorități. Așadar, mizez pe gol marcat de olteni în prima repriză.