Gibraltar și Muntenegru se întâlnesc în cea de-a șaptea partidă pentru cele două naționale în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Voi analiza prestațiile ambelor naționale în această campanie iar apoi o să ofer pronosticul meu pentru acest meci.
Gibraltar
Naționala antrenată de Scott Wiseman este fără victorie în ultimele 11 partide din toate competițiile, iar un eventual eșec cu Muntenegru ar reprezenta al nouălea consecutiv. Gibraltar a arătat mari probleme atât ofensiv, cât și defensiv, nu a marcat în șase dintre ultimele opt înfrângeri, iar în aceeași perioadă a încasat minimum două goluri în șase meciuri.
După o serie bună între iunie și noiembrie 2024: cinci meciuri consecutive fără eșec acasă (două victorii și trei remize), Gibraltar a pierdut toate cele cinci partide disputate pe propriul teren și rămâne în continuare fără vreun succes într-o campanie de calificare pentru Campionatul Mondial.
În ceea ce privește lotul, nu sunt absențe și este foarte probabil ca primul 11 aliniat să fie foarte asemănător cu cel din precedentele partide.
Muntenegru
În ceea ce o privește pe Muntenegru, înfrângerea cu 4-0 suferită împotriva Insulelor Feroe a fost decisivă și le-a spulberat orice șanse de a prinde cel puțin poziția a doua a grupei, loc care asigura participarea la barajul din primăvara anului viitor. Mai mult, echipa nu a reușit să mențină forma bună după cele două victorii din startul preliminariilor.
Deși elevii lui Mirko Vucinic au câștigat cu 2-1 împotriva Liechtensteinului într-un amical disputat în octombrie, aceea a fost singura victorie din ultimele șase meciuri, interval în care au pierdut de patru ori.Muntenegru a primit cel puțin două goluri în cinci dintre aceste partide și nu a marcat deloc în patru dintre ele, totalizând doar patru goluri înscrise.
La fel ca și în cazul Gibraltarului, nu sunt absențe foarte importante din lotul pentru acest meci. Este posibil ca Mirko Vucinic să dea șansa mai multor jucători având în vedere că miza partidei este inexistentă.
Echipe probabile
Gibraltar
Muntenegru
Istoric confruntări directe
3 meciuri oficiale au avut loc între cele două, toate cele 3 întâlniri fiind câștigate de Muntenegru.
Gibraltar - Muntenegru Ponturi Pariuri
Gibraltar este de departe cea mai slabă națiune din grupa L, 0 puncte obținute, doar 2 goluri marcate și 20, încasate fac din această națională una perfectă pentru orice oponent din această grupă. Nici Muntenegru nu a strălucit, ba chiar a suferit o înfrângere umilitoare, 4-0 contra naționalei Insulelor Feroe. De menționat că din cele 4 goluri reușite de muntenegreni în această campanie, 3 dintre ele au venit tocmai împotriva adversarei pe care o vor întâlni vineri seară, Gibraltar.
Așadar, într-un asemenea meci fără miză și fără presiune, mizez pe o partidă cu destule goluri și o dispută pe care Muntenegru va căuta încă din prima repriză să o tranșeze .O victorie la scor ar rămâne singura consolare pentru cei din Muntenegru după această campanie de calificare dezastruoasă.
Tot azi se mai joacă: