Plzen și Panathinaikos se întâlnesc în returul din faza play-off-ului Europa League. O să analizez parcursul celor două până în acest punct al competiției iar la final voi oferi un pronostic pentru acest meci.
Plzen
Viktoria Plzen și-a prelungit seria de invincibilitate la nouă meciuri în toate competițiile (cinci victorii, patru egaluri), după remiza albă de duminică, de pe teren propriu, împotriva rivalei interne Sparta Praga. Totuși, această serie a fost aproape să se încheie joia trecută, în Grecia, unde cehii au avut nevoie de un gol târziu marcat de rezerva Tomas Ladra pentru a obține un 2-2 în prima manșă contra lui Panathinaikos.
Echipa lui Martin Hysky poate fi relativ mulțumită cu acest rezultat înaintea returului decisiv de pe Doosan Arena, stadion unde Viktorka nu a mai pierdut din 9 noiembrie, când a cedat în fața lui Slavia Praga. Viktoria Plzen este neînvinsă în ultimele șase meciuri disputate pe Doosan Arena și a pierdut o singură dată acasă de la finalul lunii septembrie, atunci când FC Zlin a produs o surpriză în campionat.
Merchas Doski este suspendat pentru retur, după ce a primit un cartonaș galben în tur, iar Jan Paulska rămâne indisponibil, nefiind utilizat de la finalul lunii noiembrie din cauza unei accidentări.
Panathinaikos
De cealaltă parte, Panathinaikos a revenit la victorii duminică, după o serie de trei meciuri fără succes (două egaluri, o înfrângere) care a dus și la eliminarea din Cupa Greciei. Golurile marcate de Andrews Tetteh și Davide Calabria au adus un succes clar pe terenul lui OFI Crete. Cu a zecea victorie din campionat obținută în weekend, „verzii” se află însă la 16 puncte în spatele liderului AEK Atena în Superliga Greciei, fiind pe cale să înregistreze cea mai slabă clasare din 2021 încoace.
În Europa League, echipa lui Rafael Benitez traversează o serie de șase meciuri fără înfrângere (două victorii, patru egaluri), însă ultimul succes în competiție datează din 27 noiembrie, împotriva lui Sturm Graz. Pentru a ajunge în optimile competiției, Panathinaikos are nevoie de o prestație solidă în deplasare, mai ales că a câștigat doar un singur meci oficial din 17 decembrie încoace.
În ceea ce privește lotul, fostul atacant al lui Rangers FC, Cyriel Dessers, este indisponibil din cauza unei accidentări. Moussa Sissoko, care a petrecut prima parte a sezonului la Watford FC, este de asemenea accidentat, iar Facundo Pellistri, fost jucător al lui Manchester United, nu a mai evoluat de la finalul lunii ianuarie.
Echipe probabile
Plzen
Panathinaikos
Istoric confruntări directe
Două meciuri directe au avut loc între cele două, ambele partide încheindu-se la egalitate.
Plzen - Panathinaikos Ponturi Pariuri
După o partidă tur extrem de spectaculoasă, coordonatele partidei nu ar trebuie să fie cu mult prea diferite. Având în vedere că ambele formații sunt orientare spre un fotbal ofensiv iar Plzen s-a prezentat foarte bine în meciurile de pe teren propriu, mă aștept să vedem cel puțin două goluri în acest meci, însă e greu de crezut că vom avea mai mult de 6 reușite în timpul regulamentar. În nicio partidă disputată de Plzen sau Panathinaikos în această ediție de Europa League nu s-au înscris mai mult de 2,5 goluri în prima repriză a meciului, astfel, mizez că acest tipar se va repeta și de această dată.
Pronostic:
Interval de 2-6 goluri în meci, sub 2,5 goluri în prima repriză iar Plzen va expedia peste 3,5 șuturi pe poartă
Tot azi se mai joacă: