AS Roma şi Bodo/Glimt se întâlnesc joi la ora 22:00 pe stadionul Olimpico, în cadrul meciului retur al sferturilor de finală din Europa Conference League. Vă recomand să pariaţi atât pronosticul oferit de mine, cât şi biletul zilei oferit de către tipsterii noştri.
AS Roma NU a fost nevoită să joace în şaisprezecimi precum adversara de astăzi. S-au calificat direct în optimi, acolo unde a trecut de către Vitesse cu un minim avantaj. În meciul tur s-a impus pe terenul olandezilor cu scorul de 1-0, iar în retur pe teren propriu au remizat, rezultatul final fiind 1-1.
Deşi AS Roma a câştigat grupa C, cu un total de 13 puncte şi un bilanţ de 4 victorii, o remiză şi o înfrângere, NU au reuşit să se impună în faţa celor de la Bodo/Glimt.
Cel mai în formă jucător al echipei este Tammy Abraham, în vârstă de 24 ani, care are un total de 15 reuşite în Seria A şi 7 goluri marcate în Conference League, fiind golgheterul acestora.
Putem spune faptul că este una dintre echipele revelaţie ale acestei ediţii după ce în şaisprezecimi a reuşit să treacă de Celtic, rezultatul la general fiind 5-1, iar în optimi de către Alkmaar, cu scorul de 4-2 la general.
Bodo/Glimt a terminat grupa C din Conference League pe poziţia secundă, acolo unde le-a avut adversare pe AS Roma (echipa lider a grupei şi adversara de astăzi), Zorya (locul 3) şi CSKA Sofia (locul 4).
Echipa trece printr-o perioadă formidabilă, ultimul eşec suferit a avut loc în urmă cu mult timp, în data de 08.2021, în cadrul calificărilor pentru aceasta competiţie, în faţa celor de la Prishtina, rezultatul final fiind 2-1.
AS Roma (3-4-2-1): Rui Patricio; Gianluca Mancini, Roger Ibanez, Chris Smalling; Rick Karsdorp, Sergio Oliveira, Bryan Cristante, Nicola Zalewski; Henrikh Mkhitaryan, Lorenzo Pellegrini; Tammy Abraham.
Bodo/Glimt (4-3-3): Nikita Haikin; Brice Wembangomo, Marius Hoibraaten, Brede Moe, Alfons Sampstead; Ulrik Saltnes, Elias Hagen, Hugo Vetlesen; Amahl Pellegrino, Runar Espejord, Ola Solbakken.
AS Roma: –
Bodo/Glimt: –
S-au înregistrat 3 întâlniri directe în istoria celor două formaţii, ultima fiind chiar meciul tur disputat acum o săptămână, acolo unde Bodo/Glimt s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-1.
Celelalte 2 confruntări au avut loc tot în această ediţie de Europa Conference League, în cadrul grupelor, acolo unde în meciul tur Bodo/Glimt a umilit-o pe AS Roma, rezultatul final fiind 6-1, iar în retur au remizat cu scorul de 2-2.
Sunt convins că AS Roma va căuta să se răzbune după ce în faza grupelor nu a reuşit să se impună în faţa celor de la Bodo/Glimt, iar în meciul tur au pierdut din nou în faţa acestora.
În opinia mea vom avea parte de o partidă spectaculoasă, dominată complet de catre AS Roma, în care tind să cred că vor reuşi calificarea, asigurând un minim avantaj încă de la pauză.
Pentru acest duel am ales să mizez pe un pariu de tip pauză/final oferit de către agenţia de pariuri sportive online NETBET. În cazul în care nu ai cont accesează cuvintele evidenţiate pentru a primi un bonus în valoare de 500 RON.
Pronostic AS Roma – Bodo/Glimt: 1 pauză/1 final – COTĂ 2.00
Juventus – Lazio ponturi pariuri 16.05.2022
Mioveni – Rapid ponturi pariuri 16.05.2022
U Craiova 1948 – Sepsi ponturi pariuri 16.05.2022
Clinceni – Botoşani ponturi pariuri 16.05.2022
Newcastle – Arsenal ponturi pariuri 16.05.2022
Sampdoria – Fiorentina ponturi pariuri 16.05.2022
Roma – Leicester ponturi pariuri 05.05.2022
Marseille – Feyenoord ponturi pariuri 05.05.2022