Pont Badosa – Azarenka – WTA Indian Wells – 17.10.2021

viktoria azarenka

Ediția cu numărul 27 a turneului WTA de la Indian Wells ne aduce finala dintre favoritele cu numerele 21 (Paula Badosa), respectiv 27 (Viktoria Azarenka). 1,2 milioane de dolari o așteaptă pe câștigătoare, pe lângă cele 1000 puncte puse în joc, așadar se anunță o finală extrem de spectaculoasă între 2 tenismene cu o diferență de vârstă de 8 ani.

pronosticuri pariuri viktoria azarenka vs paula badosa

Paula Badosa

După acest turneu, Paula va bifa cea mai bună clasare a carierei în clasamentul WTA, având în vedere că în acest moment se află pe locul 27 și cel mai sus fusese pe locul 26.

O singură dată mai participase aceasta în 2019, când însă nu a reușit să treacă nici măcar de faza calificărilor.

La ediția din acest an, jucătoarea din Spania a reușit să domine toate partidele de la un capăt la celălalt, pierzând un singur set în fața adversarelor Yastremska, Gauff, Krejcikova, Kerber și Jabeur.

Viktoria Azarenka

În vârstă de 32 de ani, Vika se află pentru a 3-a oară în finala acestui turneu, după ce a reușit să câștige edițiile din 2012 și 2016.

Linette, Kvitova, Sasnovich, Pegula și Ostapenko n-au reușit să o elimine pe Azarenka, aceasta pierzând la fel ca și adversara din finală, un singur set.

Jucătoarea din Belarus a avut parte de un an excelent pe hard outdoor, cu un procentaj de 78% meciuri câștigate.

Întâlniri directe

Finala de la Indian Wells va consemna prima dispută directă dintre Badosa și Azarenka.

Pronostic Badosa – Azarenka

Sunt de părere că va fi o finală foarte echilibrată, cel puțin în debutul acesteia.

Astfel, am mizat pe faptul că va fi egalitate după primele 2 game-uri și niciuna nu va începe „în forță”.

Este prima dispută directă dintre Badosa și Azarenka, așadar mă aștept la un joc de tatonare în debutul finalei.

Vorbim de 2 tenismene care au fost extrem de constante pe tot parcursul turneului, cu un singur set pierdut de fiecare, așadar nu văd să fie în avantaj niciuna.

Experiența este de partea Vikăi, însă Paula compensează cu forma excelentă și cea mai bună perioadă din carieră, astfel că rezultă o partidă strânsă în finala de la Indian Wells.