Pont Buzărnescu – Tomova – WTA Cluj – 3 august 2021

Ponturi pariuri Buzarnescu vs Williams

Singura reprezentată a României la Jocurile Olimpice în competiția de simplu, Mihaela Buzărnescu, este și ea prezentă pe tabloul principal al competiției „Winners Open” care are loc în aceste zile la Cluj. Tragerea la sorți i-a adus conaționalei noastre pe bulgăroaica Viktoriya Tomova, într-un meci în care „Buze” are prima șansă.

Ponturi pariuri Buzarnescu vs Tomova

Mihaela Buzărnescu

  • După ce la un moment dat era clasată pe locul 20 WTA, Mihaela a avut în ultimii 2 ani o cădere inexplicabilă, ajungând în acest moment pe poziția cu numărul 170.
  • Astfel, ea a beneficiat de un wild-card pentru a putea juca pe tabloul principal de la Cluj, așadar vom vedea cum va reuși să profite de acest avantaj.
  • Mihaela a jucat binișor în acest an pe zgură, obținând 9 victorii din 13 meciuri jucate și reușind astfel să ajungă până în semifinale la Bastad.

Viktoriya Tomova

  • Jucătoarea din Bulgaria trece printr-o perioadă de-a dreptul dezastruoasă, având în vedere că are 6 înfrângeri consecutive, respectiv 10 meciuri pierdute din ultimele 11 disputate.
  • Cu toate că a ajuns în lunile aprilie și mai în semifinale la Bogota și Belgrad, ea a dezamăgit complet în celelalte competiții și a ajuns astfel pe locul 117 WTA.

Intalniri directe

  • Conaționala noastră conduce într-o manieră categorică la capitolul întâlniri directe, scor 3-0.
  • Ultima oară s-au întâlnit în 2019, la Hiroshima, când Mihaela s-a impus cu 6-1, 6-4.

Pronostic Buzărnescu – Tomova

  • Consider că Mihaela își va respecta statutul de favorită și va reuși să se impună la o diferență de cel puțin 2 game-uri.
  • Referitor la moralul jucătoarelor, cele 2 se află la poluri opuse, având în vedere că Buzărnescu vine după o victorie obținută la Jocurile Olimpice, în timp ce Tomova după 6 înfrângeri la rând, indiferent de suprafața pe care a jucat.
  • Mai mult decât atât, conaționala noastră are un avantaj psihic în fața oponentei sale deoarece a învins-o în toate cele 3 confruntări directe și mai mult decât atât, n-a cedat nici măcar un set.

Pronostic: -1.5 game-uri Buzărnescu, cota 1.70!