Pronosticuri tenis – 06 februarie 2021

Forma BAD93: Castigat Castigat Pierdut Pierdut Castigat
Statistici BAD93
Procentaj: 67.3%
Castigate: 37/55
Unitati: 1186

Din păcate, doar Sorana Cîrstea a mai rămas implicată în competiția la care participă, în timp ce Simona Halep și Irina Begu au pierdut în minimul de seturi. Mai sunt doar câteva zile până la Australian Open, așa că am ajuns în faza sferturilor și semifinalelor competițiilor aflate în desfășurare în Australia.

Pronosticuri tenis

Pronostic Blinkova / Kudermetova – Chan / Chan (ora 05:00)

  • Prima semifinală a competiției de dublu a turneului Gippsland Trophy (Melbourne), le are drept favorite pe jucătoarele din Taipei, Hao-Ching Chan / Latisha Chan, care consider că vor domina de la început până la final confruntarea cu perechea Blinkova / Kudermetova.
  • Am urmărit sfertul de finală dintre Blinkova / Kudermetova și Niculescu / Țig, iar cele care au obținut victoria au început foarte slab meciul, câștigând doar 2 game-uri în primul set și doar datorită greșelilor româncelor au câștigat super tie-break-ul, fiind conduse la un moment dat cu 8-6.
  • De partea cealaltă, cuplul Chan / Chan n-a cedat niciun set până acum, se află pe locul 15 în clasamentul WTA, iar experiența își va spune cuvântul. Sunt de părere că au prima șansă la câștigarea competiției și nu doar a acestei semifinale.
  • Pronostic: Victorie Chan / Chan, cota 1.50; pariaza pontul aici.

Pronostic Ekaterina Alexandrova – Kaia Kanepi (ora 05:00)

  • Moralul este la cote înalte pentru Ekaterina Alexandrova și cred că acest lucru o va ajuta să se impună și în semifinalele de la Gippsland Trophy, unde o întâlnește pe Kaia Kanepi.
  • Chiar dacă jucătoarea cu mai multă experiență este tenismena din Estonia, eu unul am urmărit-o pe rusoaică pe parcursul acestei competiții și a jucat din ce în ce mai bine, cu toate că a întâlnit adversare de top precum Swiatek sau Halep, în fața cărora n-a cedat set.
  • De partea cealaltă, Kanepi vine după un sfert de finală în care n-a jucat niciun game, iar acest lucru nu știu dacă este neapărat în avantajul ei, fiindcă va reintra mai greu în ritmul competiției după cele 2 zile de pauză.  
  • Dacă Alexandrova se va prezenta la fel ca în ultimele 2 partide, nu-i dau nicio șansă lui Kaia Kanepi. Înafară de serviciu și loviturile în forță, aceasta greșește mult și va fi alergată destul de mult de către adversara sa.
  • Pronostic: Victorie Alexandrova, cota 1.75;pariaza pontul aici.

Pronostic Jeremy Chardy – Daniel Evans (ora 05.30)

  • A 4-a confruntare directă dintre Jeremy Chardy și Daniel Evans cred că va fi una destul de echilibrată, cel puțin în debutul partidei, unde prevăd egalitate după primele 4 game-uri, scor 2-2.
  • După părerea mea, nu era așteptată prezența niciunuia dintre cei doi în semifinalele de la Murray River Open, ei eliminând tenismeni care erau considerați drept favoriți pe foaie, precum: Fritz, Cilic (învinși de Chardy), respectiv Coric (învins de Evans).
  • Chiar dacă francezul conduce cu 3-0 la întâlnirile directe, sunt sigur că britanicul își dorește revanșa, așa că văd un debut de meci foarte strâns, în care niciunul nu va dori să cedeze inițiativa. Suprafața de la acest turneu este una destul de rapidă, așa că mă aștept să contribuie din plin la serviciile lor, care sunt destul de bune pentru circuitul ATP, peste medie.
  • Pronostic: Scorul după primele 4 game-uri (Set 1): 2-2, cota 1.68;pariaza pontul aici.

Leave a Comment: