Pronostic Sorribes Tormo vs Halep – WTA Madrid – 30 aprilie 2021

Pronostic Mertens vs Halep

Cea de-a treia favorită de la Madrid, Simona Halep, este favorită certă în primul tur, unde o va avea drept adversară pe Sara Sorribes Tormo. Câștigătoare a acestei competiții în 2 rânduri, Simona speră să ajungă cât mai departe și la această ediție, însă vom vedea dacă va reuși să redreseze situația din ultima perioadă.

Pronostic Sorribes Tormo vs Simona Halep

Sara Sorribes Tormo

  • Nu mai puțin de 8 participări anterioare are la activ Sara în cadrul acestei competiții, unde însă n-a reușit să treacă niciodată de turul secund.
  • După o serie senzațională pe hard outdoor, cu turneu câștigat la Guadalajara, semifinală la Monterrey și sfert de finală la Miami, Sorribes Tormo a debutat cu o înfrângere pe zgură, la Bogota.
  • Cu toate acestea, Sorribes Tormo este o zguristă la bază, unde a jucat peste 300 partide.

Simona Halep

  • Mulți se așteptau ca Simona să ajungă în finala de la Stuttgart, însă aceasta a fost eliminată într-o manieră categorică în semifinale de către Sabalenka.
  • La Madrid, Simo revine pentru a 11-a oară, fiind una din competițiile unde a avut rezultate foarte bune până acum.
  • Conaționala noastră a câștigat competiția în 2016 și 2017, iar în 2014 și 2019 a pierdut finala.

Intalniri directe

  • Disputa din turul inaugural de la Madrid reprezintă cea de-a doua confruntare directă dintre cele două jucătoare, Simona câștigând-o pe prima.
  • Aceasta a avut loc anul trecut, la Roland Garros și s-a încheiat cu scorul de 6-4, 6-0.

Pronostic Sorribes Tormo vs Halep

  • Bookmakerii se așteaptă la un meci total dezechilibrat în care Simona se va impune categoric, însă eu sunt de părere că cel puțin startul partidei va fi unul strâns.
  • Am mizat pe un debut de meci cu egalitate după primele 2 game-uri, scor 1-1, fiindcă vorbim de primul meci din competiție pentru ambele jucătoare.
  • Cred că nu va forța niciuna încă din startul meciului, așadar cel mai probabil fiecare își va fructifica propriul serviciu.
  • Sorribes este outsider, însă are mare experiență pe zgură așa că va știi cum să abordeze acest debut de meci și nu va ceda inițiativa.

Pronostic: Scorul după primele 2 game-uri (Set 1): 1-1, cota 1.83!